5 lucruri pe care nu le știai despre turnul înclinat din Pisa

Italia este țara cu cele mai multe situri UNESCO din lume. În 2016, Italia număra 51 de astfel de comori universale, în timp de China, o țară de 30 de ori mare, era pe locul doi cu 50 de situri certificate UNESCO. Asta spune multe și despre istoria și tradiția acestei țări, dar și despre înclinația spre Frumos a locuitorilor, a constructorilor și a arhitecților ei. O singură dată în istorie au greșit constructorii italieni, iar această eroare de calcul s-a transformat într-una din cele mai recognoscibile clădiri din lume: turnul înclinat din Pisa. Pisa înseamnă în greaca veche teren moale, mlăștinos. Ar fi trebuit ca arhitecții să ia seama la natura capricioasă a solului, însă nu au făcut-o. Au clădit o fundație insuficient de solidă, iar după ce au terminat al doilea etaj, turnul a început să se încline.

shutterstock_213169732

Turnul s-a înclinat în mai multe direcții

Aflați la etajul doi, constructorii au încercat să compenseze înclinația printr-o greutate diferită a coloanelor, dar trucul nu a funcționat. Apoi, au încercat să construiască drept în sus, neținând seama de înclinația primelor etaje, însă turnul a început să se încline în direcția opusă. La etajul patru (dintr-un total planificat de 8), construcția s-a oprit pentru un secol, din lipsă de opțiuni.

Cele șapte clopote din vârf nu au mai bătut din secolul trecut

În secolul 12, turnul a fost construit pentru a fi cea mai înaltă clopotniță din lume. 200 de ani mai târziu, când a fost terminat, turnul a fost dotat cu șapte clopote, fiecare corespunzând unei note muzicale. După renovarea din anul 1990, clopotele nu au mai bătut niciodată, de teamă că vibrațiile lor vor deteriora turnul și-i vor accentua înclinația.

Aliații au vrut să distrugă turnul

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații aliați aveau ordine să dărâme orice clădire înaltă care ar fi putut adăposti un cuib de lunetiști. Ajunși în Pisa, americanii au fost atât de impresionați de frumusețea turnului înclinat și a Pieței Miracolelor din Pisa, încât au decis să încalce ordinele și să lase totul neatins.

Turnul din Pisa nu e singurul înclinat

Din cauza solului moale, tot ce se construiește în Pisa și depășește o anumită înălțime, se înclină. Turnul din Piața Miracolelor e doar cel mai înalt și mai cunoscut dintre ele, însă în Pisa sunt mai multe turnuri înclinate. Un exemplu este turnul octogonal al clopotniței catedralei St. Nicola. A fost construit cam în aceeași perioadă cu turnul din Piața Miracolelor și este și el înclinat. Un altul este cel al bisericii St. Michele dei Scalzi de pe strada Viale delle Piagge. În latină, piagge înseamnă câmpie joasă, inundabilă, dar constructorii nu au colaborat niciodată cu lingviștii.

Turnul este acum stabil

De-a lungul istoriei, turnul a fost supus unor intervenții care toate au fost binevoitoare, dar absolut toate au făcut mai mult rău decât bine. După o renovare și reconsolidare masivă, în 2001, turnul a fost declarat stabil pentru următorii cel puțin 200 de ani. Mai mult, s-a corectat și înclinația de 5,5 grade la care se ajunsese în 1990. Acum turnul se înclină cu mai puțin de 4 grade. A fost singura intervenție care a ajutat turnul din Pisa. Măsurătorile complexe din 2008 au confirmat că turnul nu se mai mișcă. Acum, vizitatorii pot urca până în vârful turnului contra a 11 Euro.

Sursa: PERONI ITALY

Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.