Curiozități despre geniul Renașterii, Leonardo da Vinci

–  Deși un lucru de-a dreptul neobișnuit pentru vremurile sale, Leonardo da Vinci era vegetarian. Alesese acest mod de viață din considerente umanitare. De asemenea, obișnuia să cumpere păsări în colivie de la diverși comercianți și să le elibereze.

–  Era un perfecționist desăvârșit și ducea în suflet o neliniște continuă. Cele mai multe, dacă nu toate operele sale, au rămas neterminate. În timp ce lucra la o invenție sau la un tablou, îi veneau în minte alte și alte idei, astfel lăsa neterminat ce începea.

–  Nu exista sculpturi ce pot fi atribuite fără îndoială lui Leonardo da Vinci.

–  Toate însemnările sale sunt scrise invers. Se pare că făcea acest lucru pentru a nu-i fi furate ideile. A dezvoltat atât de bine această tehnică încât nu mai avea nevoie de oglindă pentru a scrie astfel.

–  Era dislexic, dar acest lucru nu l-a împiedicat să devină un geniu universal, și ambidextru, fiind capabil să scrie cu o mână și să deseneze cu cealaltă, în sensuri diferite, în același timp.

–  Era fascinat de corpul uman și de găsirea acelui loc din trup în care sălășluiește sufletul. A disecat multe cadavre, iar în urma acestor experimente a rezultat unul dintre cele mai faimoase desene ale sale, Omul Vitruvian.

–  Era obsedat de război. Multe dintre invențiile sale, cum ar fi tancul sau mitraliera, au legătură cu acest domeniu.

– A fost primul care a dat o explicație pentru faptul că cerul este albastru. Acesta aparenţă este determinată de felul în care se reflectă lumina Soarelui în atmosfera Pământului.

– A dezvoltat noi tehnici de pictură și formule de vopsele. Din acest motiv, unele dintre operele sale s-au deteriorat mai repede decât ar fi trebuit. Este şi cazul “Cinei cea de taină”, care a început să se dezintegreze aproape imediat ce a fost creată. În cazul frescei, artistul nu a urmat tehnica tradițională, totodată eficientă, a culorilor pe bază de apă aplicate direct pe gips ud, ci a folosit culori pe bază de ulei pe o suprafață realizată în mare parte din gips, bitum și rășină. Opera s-a fărâmițat și cojit atât de mult, încât la un moment dat s-a crezut că nu mai poate fi salvată.

– Bill Gates a cumpărat cu 30,8 milioane de dolari, un manuscris vechi de 500 de ani aparținând lui Leonardo da Vinci. Manuscrisul reprezintă un studiu amănunțit al proprietăților apei.

– Mona Lisa este poate cea mai controversată pictură realizată de Leonardo. S-au emis teorii conform cărora ar fi existând chiar două tablouri reprezentând-o pe aceasta. Tabloul este expus astăzi la muzeul Luvru din Paris. Există multe speculaţii asupra identităţii personajului reprezentat în pictură, dar cei mai mulţi istorici consideră că femeia ar fi Lisa Gheraldini, soţia lui Francesco del Giocondo, un comerciant din Florenţa. S-a spus despre portet că ar fi femeia ideală sau un bărbat deghizat în femeie, autoportretul artistului sau chiar iubitul acestuia, Gian Giacomo de Caprotti. S-au emis şi teorii conform cărora portretul ar fi cel al unui androgin, jumătate femeie, jumătate bărbat, sau chiar chipul mamei artistului.

– Avea un simţ estetic deosebit, care s-a reflectat şi asupra felului în care privea îmbrăcămintea. Era un critic aspru al conformismului şi considera că veşmintele trebuie să fie confortabile şi plăcute văzului. Se pare că printre schiţele sale s-a descoperit desenul unei genţi elegante şi practice. Aceasta era decorată cu motive florale şi spiralate, iar forma şi sistemul de închidere arătau obsesia maestrului asupra detaliilor.

– Leonardo și Michelangelo au fost contemporani și au trăit amândoi în Italia. În ciuda faptului că ambii au fost artiști neîntrecuți și ar fi putut lucra împreună, s-au urât de moarte, insultându-se ocazional chiar în văzul tuturor.

Sursa: Ziarul Metropolis

Acest articol a fost publicat în Articole. Salvează legătura permanentă.